Criminalul din Leleşti a fost condamnat, în urmă cu puţin timp, de judecătorii de la Tribunalul Gorj! Bărbatul a recunoscut că şi-a omorât vecinul, după ce i-a strivit capul cu vătraiul. 16 ani şi şase luni va sta după gratii, dacă nu va ataca sentinţa de la Gorj.
Inculpatul în vârstă de 42 de ani, care i-a şocat pe localnicii din Leleşti, a aflat astăzi sentinţa, într-un timp record. În luna aprilie a acestui an, în locuinţa sa a fost găsit mort, într-o baltă de sânge şi cu capul strivit, un bătrân de 81 de ani.
„Admite cererea formulată de inculpatul Drugu Constantin privind judecarea conform procedurii recunoaşterii vinovăţiei, urmând ca inculpatul să execute în total 16 ani şi 6 luni de închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 16 aprile 2013 la zi. Dispune confiscarea unui vătrai din fier beton cu diametrul de 8 cm, obiect folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii şi aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj”, au stabilit judecătorii.


