Festivalul Internaţional de Literatură ,,Tudor Arghezi” 2022 și-a desemnat câștigătorii

- Advertisement -

Festivalul Internaţional de Literatură ,,Tudor Arghezi” 2022 și-a desemnat câștigătorii!
Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale sub patronajul Consiliul Judeţean Gorj și Ministerului Culturii, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania, și în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești, Mănăstirea Lainici au organizato nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” în perioada19 – 22 mai. În urma jurizării lucrărilor primite în cadrul Festivalului s-au stabilit următorii câștigători:
* Premiul Opera Omnia pentru scriitori români, acordat de Uniunea Scriitorilor dinRomânia și titlul de Cetăţean de Onoare al orașului, acordat de Primăria Tg-Cărbunești a fost atribuit d-lor: Mircea Mihăeș (critică literară) și Ioan Moldovan (poezie). Mircea Mihăieș este critic literar și președinte al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, iar Ioan Moldovan este poet și redactor șef al revistei „Familia” din Oradea.
* Premiul Opera Omnia Scriitori Străini, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj: Arian Leka (Albania) (poezie) și Cătălina Iliescu (Spania) (critică literară).
* S-au acordat de către CJCPCT Gorj 4 premii speciale pentru promovarea Festivalului în presa literară locală domnilor Vasile Spiridon, Mircea Barsilă, Liviu Ioan Stoiciu și Valentin Talpălaru și 6 premii pentru promovare în media culturală naţională, acordate de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, domnilor Spiridon Popescu, Ion Popescu Brădiceni, Nicolae Dragoș, Horia Gârbea, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu.
* Premiul secţiunea Cuvinte potrivite/ volum în manuscris/, acordat de CJCPCT Gorj, – Gheorghe Cârsan, Suceava.
* Premiul I secţiunea Bilete de papagal/ grupaj poezii, acordat de Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” a fost atribuit doamnei Zmăn Ilinca, Suceava.
* Premiul al II-lea la aceeași secţiune, acordat de către Centrul Cultural ”Tudor Arghezi”, Târgu Cărbunești, a fost atribuit lui Ungureanu Paul din Suceava.
* Premiul al III-lea, aceeași secţiune, acordat de Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, a fost atribuit lui Pasanciuc Ana din Suceava.
*Menţiune, la aceeași sectiune, acordată de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, a fost acordat lui Constantin Bidulescu din Ploiești
* Premiul pentru arghezologie, acordat de CJCPCT Gorj, nu a fost acordat.
* Premiul Opera Prima, acordat de CJCPCT Gorj, a fost primit de către Mihaela Pascu –Oglinda cu cartea “Mijloace nefaste de supravieţuire”.
Astăzi, 20 mai 2022, la sediul CJCPCT Gorj, începând cu ora 17.00, are loc vernisajul expoziţiei demanuscrise olograf ale unor mari scriitori români (colecţia George Drăghescu); lansare album bilingv română-germană ,,Tudor Arghezi – 11 poezii” în traducerea lui Mircea M. Pop (Germania); lansare revistă ,,Portal Măiastra”, nr. 1-2/ 2022, apărute la editura CJCPCT Gorj; lansare carte: Mircea Bârsilă și Valenn Talpălaru.
Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 10.30, la Sala Maură a Palatului Administrativ al Judeţului Gorj, CJCPCT Gorj organizeaza podium poetic, lansări de reviste și cărţi.
Duminică, 22 mai, începând cu ora 10.00, la Târgu-Cărbunești va avea loc vizitarea Muzeului ,,Tudor Arghezi”, reinaugurarea imobilului Centrului Cultural ,,Tudor Arghezi” și Gala Laureaţilor ediţiei 2022 a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”.

Articole recente