După doi ani de restricții, gazdele au pregătit, pentru cei care vin la mare în minivacanța de 1 Mai, petreceri pe plajă, în cluburi și pe mare. Este weekendul în care se deschide, oficial, sezonul estival.
După doi ani de pandemie, sezonul începe în forţă pe litoral, cu evenimente, petreceri, dar şi cu oferte interesante pentru turişti. Distracţia la malul mării abia urmează, pentru că zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi acolo în minivacanţa de 1 Mai. Unele hoteluri sunt deja ocupate în proporţie de 100%.
Ministerul Mediului a anunțat că pregătirea plajelor de pe litoralul românesc pentru sezonul estival s-a încheiat, iar acestea sunt gata să primească turiștii. Sunt așteptați pe litoral, în acest weekend de 1 mai, peste 30.000 de turiști. Drept urmare, sute de polițiști și jandarmi vor asigura ordinea în zonele aglomerate de pe litoral pentru prevenirea eventualelor incidente.


