Festival Internațional de Literatură “Tudor Arghezi”

- Advertisement -

Centrul Județean pentru Conservarea șiPromovarea Culturii Tradiționale Gorj, sub patronajulConsiliului Județean Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic ProfesionistDoina Gorjului”, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, ConsiliileLocale și Primăriile Târgu Cărbunești și Polovragi, Universitatea Constantin BrâncușiTârgu Jiu și încolaborare cu Uniunea Scriitorilor din România șiInstitutul Cultural Român organizează o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură “Tudor Argheziîn perioada 19 22 mai 2022.

Ajuns la cea de-a 42-a ediție, Festivalul omagiazăpe cel care mâne unul dintre cei mai mari scriitoripe care i-a dat literatura română de-a lungul timpuluiși își propune contribuie la stimularea pe criteriivalorice a scrisului românesc contemporan, precum șila cunoașterea și promovarea operei argheziene, înțară și peste hotare.

Festivalul, închinat împlinirii a 55 de ani de la intrarea în eternitate a Poetului de obârșiegorjenească, se adresează creatorilor de poezie siexegeților în arghezologie din țară și din comunitățileromânești de peste granițe, cu preocupări în domeniu, precum și unor creatori de poezie, traducători șidirectori de editură și reviste din spațiul european.

SECȚIUNI și PREMII

I. OPERA OMNIA. Premiile Naționale ,,TudorArghezi”  (unul poezie si unul critică/ istorie literară), vor fi acordate de Uniunea Scriitorilor din Româniaunor personalitati ale literaturii românecontemporane, iar Consiliul Local și Primăria Târgu Cărbunești le va atribui titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului.

II. OPERA OMNIA SCRIITORI STRÅINI. Premiile vor fi acordate de Consiliul Județean prinCJCPCT Gorj unor scriitori de anvergură din spațiulcultural european.

III. OPERA PRIMA. Premiul volum de debut înpoezie este acordat de CJCPCT Gorj unor poeți careau debutat în perioada mai 2020 – mai 2022.

* Se vor transmite minim 3 volume tipărite.

IV. CUVINTE POTRIVITE. Volum de poezie înmanuscris. Secțiune deschisă autorilor româninedebutați, având vârsta maximă de 47 ani.Manuscrisele nu trebuie depășească 100 pagini. Se atribuie un singur premiu și este acordat de CentrulJudetean pentru Conservarea și Promovarea CulturiiTradiționale Gorj.

* Se vor transmite minim 3 exemplare.

V. BILETE DE PAPAGAL.  Grupaj de poezie. Se vor acorda 3 premii și o mențiune de către CJCPCT Gorj și Primăria Târgu Cărbunești.

Concurenții vor participa cu un grupaj de minim 10 poezii, în trei exemplare. Pentru secțiunile III, IV și V, juriul are dreptul de redistribuire a premiilor.Câștigătorii ultimelor 3 ediții nu pot participa la concurs decât în cadrul unei alte secțiuni decât aceeapentru care au fost premiați anterior.

VI. ARGHEZOLOGIE. Secțiunea se adreseazăscriitorilor români pentru exegeze care au obiect de studiu viața și opera lui Tudor Arghezi (studiipublicate sau în manuscris). Premiul este acordat de CJCPCT Gorj.

VII. PROMOVAREA OPEREI ARGHEZIENE șia FESTIVALULUI. Secțiunea este deschisăparticipanților din țară și străinătate cu meritedeosebite în creșterea vizibilității evenimentului, precum și în promovarea, traducerea, ilustrareagrafică ori publicarea de exegeze despre poetulomagiat.

Se vor acorda premii pentru promovarea opereiargheziene și a Festivalului în media culturală locală, națională și internatională de către CJCPCT Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina GorjuluișiPrimăria Târgu Cărbunești.

Lucrările pentru secțiunile Cuvinte potrivite șiBilete de papagal, precum și cele pentru secțiunileOpera Prima și Arghezologie vor fi transmise până la data de 14 mai 2022 (data poștei) pe adresa: CentrulJudetean pentru Conservarea și Promovarea CulturiiTradiționale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judetul Gorj, cod postal: 210135, cu mențiuneaPentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. Lucrările vor fi transmise în plic mare, fără numele șidatele de contact ale concurentului, având doarspecificația secțiunii la care concurează. Datele de mai sus vor fi menționate într-un plic mic sigilat, care va fi introdus în plicul cel mare.

La secțiunea Grupaj de poezie, lucrările pot fi trimise și on line pe adresa: [email protected]. În această variantă, având în vedere secretulcorespondenței nu mai poate fi păstrat, concurențiisunt rugați accepte ca numele și datele de contact fie menționate în clar în același e-mail, exprimându-și pentru aceasta acordul în scris la finalul grupajului transmis.

Juriul, alcătuit din scriitori de anvergură națională, va începe lecturarea în 18 mai 2022, urmând ca încursul zilei de 20 mai a.c. sa  fie anunțați laureațiisecțiunilor. Anterior datei de 18 mai, un juriu local, alcătuit exclusiv din membri ai Uniunii Scriitorilor, va face preselecția lucrărilor.

Laureații “Opera Omnia” din acest an sunt MirceaMihăieș, critic literar și președinte al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și IoanMoldovan, poet și redactor șef al revisteiFamilia”  din Oradea.

Președinții Juriului Național din acest an sunt ceidoi  laureați ai Premiului “Opera Omnia” din 2021: Irina Petraș(critic literar și președintele Filialei ClujNapoca a Uniunii Scriitorilor din România) și HoriaGârbea(poet, președintele Filialei BucureștiPoeziea Uniunii Scriitorilor din România).

Președinte de onoare: Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Române.

Lucrările participante intră în arhiva Festivalului.

         Informatii suplimentare la telefon/fax:–0253/213.710(Centrul Județean pentruConservarea si Promovarea Culturii TradiționaleGorj).

          Persoane de contact: director festival Ion Cepoi (0721/370.057);

          Dan Adrian Popescu – 0747/921.374[email protected], e-mail: [email protected];

          Daniela Petruța Gapșea -0762/701.136, [email protected]

Articole recente