Noul Cod Rutier a intrat în vigoare la începutul acestui an și vine cu mai multe modificări pentru șoferi. Una dintre acestea prevede că şoferii care nu sunt declaraţi „admişi” la controlul medical obligatoriu nu vor avea dreptul să conducă autovehicule. În consecinţă, permisul acestora va fi suspendat. Astfel, orice medic care constată o afecțiune incompatibilă cu șofatul este obligat să-l trimite pe pacient la un centru de testare acreditat. Șoferii declarați incompatibili trebuie să predea permisul în trei zile. Potrivit legii, permisul de conducere nu poate fi obținut de către cei care au afecțiuni la nivelul aparatului respirator. Aceștia își pot dobândi permisul auto, dar numai dacă primesc aviz favorabil din partea unei unități sanitare autorizate. În plus, conducătorii auto care au epilepsie pot să se urce la volan doar dacă sunt monitorizați timp de cinci ani și nu au nici o criză în tot acest timp. De un aviz medical vor avea nevoie și șoferii care au probleme renale grave, un handicap locomotor sau cei care suferă de apnee în somn. Noul Cod Rutier mai prevede că nu li se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere celor care au boli vasculare periferice, cardiopatii sau insuficienţă cardiacă. Fac excepție doar cei pentru care medicul garantează că sunt apți pentru a conduce un autoturism. Permisul auto retras din motive medicale poate fi redobândit doar dacă șoferul se vindecă.
sursa: Pro tv


