Directorul adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţională din România a venit astăzi în judeţul Gorj pentru a verifica modul în care se desfăşoară lucrările de modernizare a DN 66. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, i s-a plâns, ieri, ministrului Marilor Proiecte de constructorul spaniol, Comsa Sau, care se ocupă de execuţia lucrării.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a depistat mai multe nereguli în privinţa lucrărilor de modernizare a Drumului Naţional 66, pe care i le-a transmis ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova, cu care s-a întâlnit ieri.
În urma discuţiilor, unul dintre şefii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţională din România a venit astăzi în judeţul Gorj pentru a verifica modul în care sunt executate lucrările. Ion Călinouiu a precizat că, în perioada următoare, Corpul de control al ministrului Şova va efectua o verificare.
Lucrările de modernizare a tronsonului cuprins între localităţile Rovinari şi Bumbeşti Jiu au început în această vară. Autorităţile s-au declarat nemulţumite de ritmul lent de execuţie, fapt care a dus la mari întârzieri faţă de graficul stabilit.


