Solicitări duble la ajutorul de încălzire

- Advertisement -

Târgujienii cer sprijin de la stat pentru încălzirea locuinței. Facturile tot mai mari la utilități au împins oamenii să ceară ajutorul primăriei. Așa se face că s-a dublat numărul cererilor pentru ajutor de încălzire depuse în municipiul Târgu Jiu. Sunt peste 2000 de solicitări, cele mai multe pentru încălzirea cu energie termică.
Creștere spectaculoasă a cererilor pentru ajutorul de încălzire la Târgu Jiu. Peste 2000 de cereri pentru ajutorul de încălzire a locuinţei au fost depuse în municipiu până la termenul-limită, dublu faţă de anul trecut. Facturile duduie, iar târgujeinii au cerut sprijin de la stat pentru a trece iarna cu bine.
Cele mai multe cereri au fost pentru încălzirea cu gaze naturale. Pentru a primi subvenție la căldură, beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Una dintre acestea ar fi să nu dețină terenuri sau autoturisme.
Ajutoarele de încălzire se acordă proporţional, prin compensare procentuală, de la 10% până la 100% din valoarea facturii, în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie. Cei care au un venit mai mic de 200 de lei vor avea compensate facturile 100%.

Articole recente