Sute de apeluri la 112

- Advertisement -

Gorjenii au înroșit linia la 112, de Crăciun, după ce au mâncat și au băut peste măsură. După câteva zile de ospăț, unii au cerut îngrijiri la domiciliu și au sunat la Ambulanță, iar alții au ajuns chiar la spital. Masa tradițională de sărbători, dar și excesul de alcool au fost principalele cauze pentru care oamenii au cerut ajutorul medicilor.
Crăciun cu excese pentru mulți gorjeni, care au ajuns la spital pentru că au mâncat și băut prea mult. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după masa de sărbători.
De asemenea, mai multe persoane au ajuns să cheme salvarea după ce au exagerat cu alimentele și băutura. În cele 3 zile de Crăciun, în Gorj, sute de oameni au sunat la 112. Nu au lipsit nici agresiunile și accidcentele rutiere.
Claudiu Constantinescu, manager la Serviciul de Ambulanță, a precizat că au fost chiar persoane care au uitat complet de faptul că au afecțiuni cronice și au neglijat regimul obișnuit. De asemenea, au fost și persoane care au apelat abuziv numărul unic de urgență, îngreunând activiatea angajaților care și așa sunt puțini.
Datorită deficitului de medici, în Ajunul Crăciunului, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, a funcționat fără niciun medic pe tură. Situația este una dificilă, spune conducerea, care se așteaptă la tot mai multe cazuri în această perioadă.
Medicii recomandă, după mâncarea copioasă din această perioadă, puțină mișcare este binevenită.

Articole recente