Consilierul local PDL, Nicolae Davițoiu, este unul dintre principalii susținători a liderului Marin Condescu. Acesta a reprezentant Primăria Târgu Jiu și Consiliu Local, mai bine de trei ani, în Consiliul de Administrație al clubului Pandurii. De aceea, Davițoiu cunoaște foarte bine cum funcționează echipa de fotbal. Pedelistul susține că, din punctul său de vedere, nu sunt suspiciuni cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii echipei de fotbal.
Democrat liberalul Nicolae Davițoiu nu are nicio suspiciune vizavi de modul în care au fost gestionate finanțele echipei de fotbal, dar, mai ales, îl susține orbește pe Marin Condescu. Dacă ceilalți susținători ai liderului sunt mai cumpătați în declarați, în opinia lui Davițoiu, Marin Condescu este curat ca lacrima.
Nicolae Davițoiu știe foarte bine cum a funcționat până acum clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu, deoarece, mai bine de trei ani, a reprezentat Primăria și Consiliul Local Târgu Jiu în Consiliului de Administrație. Pe vremea sa, Consiliului se reunea regulat, iar toate decizile erau supuse votului membrilor, susține Davițoiu. Cel care i-a precedat, Aurel Popescu, a prins o perioadă mai vitregă și, de aceea, Consiliul de Administrație nu s-a mai reunit să aprobe deciziile pe care Condescu le-a luat, explică Davițoiu.
Membrii Consiliului de Administrație de la Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu acuză conducerea clubului, respectiv pe Marin Condescu, că nu explică nicio măsură luată reprezentanților acționarilor în forumul de conducere al clubului. Consiliul de Administrație nu s-a mai reunit de câțiva ani, susține Mihai Prunariu, reprezentantul Complexului Oltenia, fapt confirmat, neoficial, și de ceilalți membrii. Doar Nicolae Davițoiu a participat la aceste întruniri cu regularitate. Nefuncționalitatea Consiliului de Administrație a fost demonstrată încă odată, atunci Marin Condescu a anunțat aducerea lui Liviu Andrei în funcția de manager general al Clubului Pandurii, fără ca decizia să fie măcar discutată în Consiliul de Administrație, cu atât mai puțin în Adunarea Generală a Asociaților.


