Noua tulpină de coronavirus a pus pe jar spitalele din Gorj. Managerii unităților spitalicești fac pregătiri pentru a face față noului val, dar si noii mutații confirmate și pe teritoriul României, tulpina Omicron. În aces sens, a fost suplimentat numărul de paturi cu oxigen și au început verificările la instalațiile sanitare și electrice.
Pregătirile pentru noul val al pandemiei de coronavirus au debutat deja. Reprezentanții unității medicale de la Târgu Jiu au trasat sarcinii clare pentru a nu fi prinși pe picior greșit. S-a început prin revizuirea instaslațiilor sanitare și electrice și se continua cu extinderea paturilor dotate cu oxigen.
Dacă numărul pacienților va crește, lucrările vor fi sistate. Spitalele fac în această perioadă și demersuri pentru ca stocul de medicamente să fie refăcut.
Prefectul de Gorj avertizează toți managerii de spitale din județ să fie pregătiți pentru noul val al pandemiei de coronavirus și îndemnă oamenii să se vaccineze.
Și Consiliul Județean Gorj s-a implicat în pregătirea spitalelor, dotând unitățile medicale din județ cu diferite aparaturi de ultimă generație.
Noua tulpină pune pe jar spitalele
- Advertisement -


