ADIO ajutor de încălzire. Târgujeinii nu și-au declarat averea

- Advertisement -

Zeci de târgujieni care au depus dosare incomplete sau au dorit să păcălească statul că nu au venituri vor spune „Adio!” ajutoarelor de căldură. Autorităţile s-au sesizat în privinţa mai multor persoane care au depus dosare pentru obţinerea ajutoarelor de încălzire și au început controalele. Așa au depistat pe cei care nu îndeplineau condițiile de obținere a subvenției. Până în acest moment peste 1700 de târgujieni şi-au depus dosarele pentru solicitarea ajutorului de căldură, iar 150 de dosare au fost respinse pentru că cei care au solicitat sprijin de la stat nu și-au declarat averea.

Articole recente