Evenimentul a fost anunțat la 112 aseară, în jurul orei 19.00, de un angajat al Serviciului de Ambulanţă Gorj. Accidentul a avut loc pe raza oraşului Rovinari, pe DE 79. În urma cercetărilor efectuate,oamenii legii au constatat un șofer în vârstă de 54 ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari în direcţia Târgu-Jiu, pe un tronson de drum aflat în lucru, semnalizat corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă.În urma impactului a rezultat accidentarea a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 ani, aceştia fiind transportaţi la o unitate medicală pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.


