Educația o prioritate la Bălănești

- Advertisement -

Autoritățile locale din Bălănești au pus un mare accent pe educație în ultima perioadă. În acest moment se lucrează la realizarea unei săli de sportamplasată lângă Școala Gimnazială „Ion Popescu-Voitești”, școală care va fi reabilitată, modernizată și dotată cu tot ce trebuie. Primarul Ovidiu Pungan spune că tot în zonă se va realiza și o grădiniță cu program normal, care va avea trei grupe.
Sala de sport este de tip școlar și va avea tribune cu 102 locuri. Sala de mari dimensiuni este amplasată lângă Școala Gimnazială „Ion Popescu-Voitești” din comuna Bălănești, dar din păcate în acest moment lucrările au fost întârziate din cauza problemelor întâmpinate de constructor.
Singura școală gimnazială din comuna Bălănești își va schimba total înfățișarea. Unitatea de învățământ care poartă numele marelui savant gorjean Ion Popescu Voitești va fi modernizată și reabilitată pe bani europeni. Primarul din Bălănești spune că prin Ministerul Educației Naționale, tot în zonă se va realiza și o grădiniță cu program normal.

Articole recente