Un gorjean este hotărât să intre în greva foamei, dacă nu se vor lua măsuri pentru a reduce zgomotul asurzitor degajat de grupul de desulfurare al Termocentralei Rovinari. Bărbatul a sesizat de nenumărate ori Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, însă, până în prezent, nu s-au luat măsuri. Dacă zgomotul nu va înceta, omul este hotărât să sesizeze și Parlamentul European. În replică, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Gorj spun că zgomotul produs se află în limitele prevăzute de lege.
Locuința lui Marcel Novolan este amplasată în apropierea grupurilor de desfulfurare ale Termocentralei Rovinari. Omul a ajuns în pragul disperării pentru că, spune el, nu se mai poate odihni în propria-i casă din cauza zgomotului puternic.
Marcel Novolan a sesizat de nenumărate ori Agenția de Protecție a Mediului Gorj, în speranța că va avea parte de liniște, însă situația a rămas neschimbată.
Ajuns în pragul disperării pentru că nu se mai poate odihni, omul este hotărât să sesizeze Parlamentul European, sau să intre în greva foamei, până când cei în măsură vor face tot posibilul pentru a reduce zgomotul asurzitor care nu-i dă pace.
Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Gorj spun că măsurătorile pe care le-au efectuat frecvent arată că zgomotul se află în limitele prevăzute de lege.
Reprezentanții APM Gorj susțin că cei din conducerea Complexului Oltenia au cerut de numărate ori efectuarea de măsurători a zgomotului, tocmai pentru a nu crea disconfort localnicilor din satul Rogojelu.


