- Advertisement -
Un bărbat în vârstă de 25 de ani din comuna Păușești Măglași, județul Vâlcea a condus un auto dinspre Băile Olănești către Râmnicu Vâlcea, moment în care a pierdut controlul volanului și a lovit un copac.
În urma impactului a rezultat decesul acestuia.
Totodată, persoana decedată a fost transportată la SML Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.


