Sute de angajați CEO, protest în Piața Prefecturii

- Advertisement -

Protest în Piața Prefecturii din Târgu Jiu! Sute de mineri și energeticieni au protestat, și astăzi, pentru aplicarea legii privind reducerea vârstei de pensionare. Salariații sunt în pragul unei revolte și mai mari. Amenință că vor merge inclusiv la București să protesteze și chiar amenință că vor face grevă generală dacă legea nu va fi deblocată.
Liderii celor patru federații sindicale reprezentative în CE Oltenia și șefi de organizații sindicale, Dumitru Pîrvulescu, Gabriel Căldărușe, Adrian Marciuc, Nicolae Bădița, Paul Constantinescu, Gelă Ionescu, Constantin Crețan, dar și Nicu Bunoaica și Manu Tomescu, au fost prezenți în Piața Prefecturii din Târgu Jiu.
Salariații susțin că sunt hotărâți să recurgă și la proteste extreme. Inclusiv să oprească lucrul sau să intre în greva foamei.
Nicu Bunoaica, unul dintre liderii de sindicat din CEO, a amenințat că va face greva foamei, la București, începând de luni.

Articole recente