*CERCETĂRI ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ*
Astăzi, în jurul orei 11.10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că, o femeie de 86 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsită decedată în locuință.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, cadavrul femeii fiind găsit în stare avansată de descompunere.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cadavrul fiind transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei.


