Au fost surprinse scene demne de filmele de acțiune în timpul unei nunți la care a participat și cântărețul Adrian Minune. Mai mulţi invitaţi au început să tragă cu mitraliere pentru a sărbători evenimentul. Unul dintre participanţi a venit cu arma şi l-a îndemnat şi pe cântăreţ să tragă de câteva ori, însă acesta a refuzat cu vehemenţă şi chiar a rugat să se oprească toată manifestaţia. Niciun invitat nu a părut că se teme în timp ce erau trase focurile de armă, ba mai mult aceştia râdeau şi chiar au filmat întreaga scenă. Se pare că evenimentele au avut loc în anul 2018, în Republica Moldova.
„Urmare a verificărilor efectuate, cu operativitate, de structurile Poliției Române, cu privire la imaginile postate pe o rețea de socializare, în care apar mai multi bărbați, care trag cu arme de foc, în timpul unui eveniment privat, anterior apariției acestora în spațiul public, s-a stabilit că respectivul eveniment a avut loc, în anul 2018, în Republica Moldova.”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Poliția Română.
(VIDEO) Imagini incredibile la o nuntă: Invitații trag cu mitralierele, în fața manelistului Adrian Minune
- Advertisement -


