Afaceristul Laurențiu Maronidis, cel care a întreținut relații sexuale cu minore de 15 ani, a fost trimis la instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile. Inițial acesta era așteptat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu pentru audieri însă oamenii legii au decis ca audierea să se facă la sediul poliției.
În fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, încă de la orele dimineții, s-au aflat și părinții minorelor abuzate de Maronidis. Conform mai multor surse și declarațiilor părinților fetelor, există înregistrări video care demonstrează cum Maronidis întreținea relații sexuale cu acestea la piscina ce o deține în Târgu Jiu. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede în detaliu cum bărbatul dezbrăcat profită sexual de fete iar fetele sunt într-o stare dubioasă.
El și-ar fi recunoscut faptele în fața anchetatorilor, dar le-ar fi spus că nu a fost viol ci totul cu acordul fetelor. Grav este că știa că sunt minore, el fiind prieten de familie cu tatăl uneia dintre fete. Cele 24 ore de reținere expiră în această seară.
Reținut după sex cu minore
- Advertisement -


