Cristi Rujan: „În mai puțin de o lună de zile (în data de 13 septembrie) toată lumea speră că școlile își vor redeschide porțile. Dacă din partea profesorilor, părinților și elevilor speranța este un sentiment cât se poate de firesc, mărturisit din partea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, el aduce mai mult cu o recunoaștere a neputinței de a coordona niște măsuri care să depășească stadiul de „speranță” și să ducă la o certitudine a siguranței în școli. Prinși undeva în logica războiului politic care se duce, în aceste zile, în cadrul Guvernului, cei doi miniștri, ai Sănătății și Educației, se dovedesc incapabili să colaboreze pentru a lua toate acele măsuri care să asigure redeschiderea anului școlar, cu prezență fizică.
Dacă în Grecia, Germania, Austria sau Israel, testarea periodică a elevilor și a cadrelor didactice este o măsură indispensabilă pentru deschiderea școlilor în siguranță, așa cum o reprezintă și reactualizarea planurilor de răspuns care să asigure că școala online (despre care tot ministrul Educației ne spune câte pierderi educaționale provoacă) va rămâne ultima soluție de prevenire a infectării cu virusul Covid-19, în România, Guvernul a „profitat” de cele trei luni de vacanță și de numeroasele avertizări privitoare la iminența unui val 4 pentru a nu face nimic.
În acest context, PSD consideră că testarea anti-Covid (cu asigurarea a cel puțin două teste pe săptămână, pentru fiecare elev) reprezintă principala modalitate de a menține școlile deschise, mai cu seamă că elevii sub 12 ani nu au opțiunea vaccinării, iar în cazul celor care au împlinit această vârstă rata de vaccinare este încă extrem de scăzută”.
Senatorul Rujan cere testare Covid pentru elevi
- Advertisement -


