O femeie trecută de 70 de ania a sunat disperată la poliție după ce soțul ei a bătut-o de mai multe ori. Agresorul din Mehedinți avea și ordin de protecție și pentru că l-a încălcat a ajuns la pușcărie.
O femeie în vârstă de 74 ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi a sesizat Poliția cu privire la faptul că soțul său a lovit-o. La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 74 ani, a mers la locuința comună deși avea emis împotriva sa ordin de protecție de către poliție cu păstrarea distanței de 100 m față de soția sa, lovind-o cu pumnii și cu picioarele în zona capului și abdomenului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru că a încălcat ordinal. Având în vedere că faţă de acesta au fost emise mai multe ordine de protecţie, bărbatul a fost reţinut de către poliţişti şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia care a dispus măsura controlului judiciar, iar Judecătoria Strehaia a confirmat ordinul de protecție.


