Legea privind reducerea vârstei de pensionare în cazul salariaților Complexului Energetic Oltenia se află încă pe masa președintelui României, Klaus Iohannis. Acesta trebuie să promulge legea pentru ca aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial și să producă efecte. Întârzierea îi sperie pe salariați, care speră ca legea să nu fie întoarsă în Parlament. În acest caz, susține deputatul USR Radu Miruță, va continua lupta și are deja un plan B.
Radu Miruță crede că legea privind reducerea vârstei de pensionare va fi promulgată. În caz contrar, au fost deja pregătite soluții.
Deputatul USR susține că va continua să lupte pentru ca minerii și energeticienii să se poată pensiona mai devreme, chiar dacă legea va fi retrimisă în Parlament.
Termenul de 20 de zile, până la care președintele Klaus Iohannis se poate pronunța în cazul legii votate în Parlament, expiră la finalul acestei săptămâni. În tot acest timp, minerii și energeticienii continuă protestele și susțin că nu vor renunța la pichetarea sediului Prefecturii Gorj decât atunci când președintele va promulga legea privind reducerea vârstei de pensionare.
Planul B pentru legea minerilor și energeticienilor
- Advertisement -


