Peste 40 de medici gorjeni vor participa la protestele din capitală care vor avea loc la începutul lunii noiembrie. Aceștia fac parte din Colegiul Medicilor Gorj. La mitingul din București vor mai participa și reprezentanți ai Sanitas Gorj. Principalele revendicări constau în finanțarea sistemului sanitar și creșterea veniturilor salariale.
Medicii sunt nemulțumiți atât de condițiile de salarizare, cât și cele de muncă și cer acordarea unor sume mai mari pentru sănătate de la bugetul de stat. La miting sunt așteptați să participe câteva mii de medici.
În fiecare, în jur de 20 de medici din Gorj pleacă în străinătate. Cei mai mulți ajung în Germania, Anglia și Franța.
Din partea SANITAS Gorj, la protestele din București vor participa 40 de reprezentanţi.
Medicii cer dublarea salariului pentru rezidenți, alocarea a șase la sută din PIB pentru sănătate și creșterea veniturilor salariale pentru toate cadrele medicale.


