Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment feroviar, pe raza municipiului Caracal.
La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Caracal și Biroului Județean de Transporturi Olt, aceștia constatând faptul că, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe podul de cale ferată de la intrarea în localitate, ar fi fost acroșat de un tren, ulterior căzând pe carosabilul Drumului Național 64.
În urma coliziunii, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde a decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


