
Polițiștii au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 de o tânără din comuna Lăpugiul de Jos cu privire la faptul că a găsit lângă gardul casei sale un pui de pasăre ce părea a fi în pericol întrucât nu putea să zboare si risca sa fie atacat de câini. În cel mai scurt, timp la fața locului s-au deplasat polițiștii Postului Comunal de Poliție, precum si cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor, care au stabilit că pasărea aparține speciei stârc cenușiu (batlan) și că se afla într-o stare precară de sănătate, fiind subnutrită și neputând să zboare. Polițiștii au preluat pasărea și au încredințat-o reprezentanților unei asociații pentru protecția acestor exemplare, care îi va acorda toate îngrijirile necesare.
FOTO-PUI DE STARC CENUȘIU SALVAT DE POLIȚIȘTI
- Advertisement -


