ALERTE METEO pentru weekend

- Advertisement -

ANM anunţă noi furtuni la sfârşitul săptămânii, aproape toată ţara fiind vizată de avertizări de fenomene meteo periculoase.

Meteorologii au emis, vineri, noi alerte meteo. ANM anunță ploi torenţiale până sâmbătă dimineață. 19 județe se află sub avertizare Cod portocaliu de ploi ce depășesc 40 – 60 l/mp, anunţă ANM.

Prima alertă Cod galben este în vigoare în intervalul vineri ora 13.00 – ora 21.00. În Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.

stfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Avertizarea Cod portocaliu a intrat în vigoare tot la ora 13.00 și expiră la ora 21.00. În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.

furtunimari-1765x1080

sursa: romaniatv.net

Articole recente