Reținut după ce și-a înjurat mama

- Advertisement -

Bărbat reținut de polițiști după ce și-a înjurat mama! Bărbatul nu avea voie să se apropie de femeie și nici de locuința acesteia. Cu toate acestea, individul s-a dus la poarta casei mamei sale și a început să îi adreseze injurii. Femeia de 72 de ani a sunat imediat la 112. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că printr-o sentință civilă emisă de către Judecătoria Târgu Cărbunești la data de 15 mai a.c., , a fost instituit un ordin de protecție, prin care bărbatului i s-a impus ca pe o perioadă de trei luni să păstreze o distanță de 100 metri față de persoana vătămată și de locuința de domiciliu a acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie, iar în continuarea cercetărilor efectuate față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Articole recente