Marin Condescu, președinteleFederației Naționale Mine Energie, s-a râzgândit și nu se mai retrage din fruntea organizației sindicale. Acesta susține că va ocupa funcția de președinte până la finalizarea mandatului, deși, în urmă cu o săptămână, declara că ar vrea să se retragă la țară.
Președintele Federației Naționale Mine Energie are mandat până în 2015 să reprezinte cea mai mare federație sindicală din țară. Deși declara că s-a săturat de această muncă și vrea să se retragă în agricultură, Marin Condescu a spus un adevăr pe jumătate. Nu va organiza Congres pentru organizarea alegerilor, așa cum și colegii din sindicat i-o cer, ci se va retrage la expirarea mandatului, adică peste doi ani.
În urmă cu o săptămână, în cadrul emisiunii ”Ora Adevărului”, Marin Condescu a adeclarat că vrea să se retragă atât de la clubul de fotbal, cât și din munca sindicală. Acesta a adăugat, însă, că nu poate pleca până nu va numi înlocuitori de nădejde pe funcțiile de coducere în cele două activități. Se pare că la clubul Pandurii l-a găsit pe Liviu Andrei dispus să ducă mai departe sistemul creat de Marin Condescu, dar, la sindicat, lucrurile se separă deoarece printre vicepreședinții FNME se regăsesc lideri de sindicat care vor o schimbare pentru a salva mișcarea sindicală.


