Dragoș Medeleanu, fost polițist local din Târgu Jiu, a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a fost judecat pentru săvârșirea mai multor furturi.
”Condamnare fără acord de recunoaştere (…) Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani. (…) Contopește cele două pedepse de 6 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 43 alin. 1, 2 Cod penal, adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare menșionată în paragraful precedent la pedeapsa rezultantă anterioară de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală de 4 ani închisoare, în condiţiile art. 60 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.”, se arată în sentința Judecătoriei Târgu Jiu.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.
Dragoș Medeleanu a fost polițist local în cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu. El s-a pensionat pe caz de boală, fiind declarat inapt pentru a-și desfășura activitatea ca polițist local. Dragoș Medeleanu a comis mai multe furturi. El a fost chiar prins în flagrant și reținut de mai multe ori de polițiști.


