Bugetul comunei Jupânești pentru anul 2021 a fost aprobat la sfîrșitul săptămânii trecute în ședință de consiliu local. În curtea primăriei au fost mai mulți cetățeni supărați pe fosta conducere a primăriei Jupânești.
Cum sumele necesare pentru anumite lucrări în satele componente au fost aprobate, consilierii locali alături de primar și viceprimar se pot apuca de treabă.
Consilierul local Cristi Sârbu crede că fosta conducere a primăriei Jupânești a fost taxată, iar acum autoritățile locale își vor face treaba.
Sumele de bani aprobate sunt pentru: studiul de gaze naturale, expertiza la apă și canal, studiu pentru o școală nouă, stație microbuze, remorcă pentru tractor, pietruirea unor drumuri, dar și asfaltarea unor drumuri. Oamenii au multe așteptări de la actuala conducere.
Foarte multe investiții se vor face și la unitațile de învățământ. Mai exact primarul Ionuț Gîrniceanu spune că se vor face părculețe pentru cei mici, rampe la unitățile de învățământ, teren de fotbal și un zid de sprijin la Școala din satul Pîrîul Boia.


