Judecat pentru că a pus numai femei de pază

- Advertisement -

Noi amănunte ies la iveală în cazul furtului de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu! Jurnaliştii de la Scandal de Gorj au intrat în posesia rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Printre cele zece persoane trimise în judecată se numără şi Marius Borcan, preşedintele Partidului Conservator de la Gorj. Noutatea o reprezintă motivele pentru care s-a dispus această măsură.

Marius Borcan este acuzat de neglijenţă în serviciu.

Acesta este suspectat că a organizat necorespunzător activitatea agenţilor de pază, planificând la unul dintre posturi numai persoane de sex feminin, fiind astfel imposibilă efectuarea unor controale corporale salariaţilor de sex bărbătesc.

Printre cei trimişi în faţa instanţei se numără şi fostul director al unităţii, Nicolae Dijmărescu. Verificările au început după ce la sfârşitul lunii martie, unul dintre angajaţi, aflat în prezent în arest, a fost prins când vindea gloanţe cu punga unui poliţist sub acoperire. Ion Bălţătoiu, muncitor în cadrul secţiei „Capse”, este şi primul pe lista celor trimişi în judecată, pentru furt.

Articole recente