”Gropa de gunoi de la Târgu Jiu se va închide!” Declarația îi aparține prefectului de Gorj, Corneliu Răducan Morega, care a avut o întâlnire cu factorii de decizie privind problema gropii de gunoi și a mirosului insuportabil pe care îl degajă amplasamentul. Prefectul județului Gorj susține că a purtat discuții cu reprezentanții depozitului și le-a cerut acestora explicații. A primit răspuns că problema va fi rezolvată prin realizarea unor investiții, în termen de 11 luni. În cazul în care promisiunea nu va fi îndeplinită, prefectul de Gorj susține că ar putea închide groapa de gunoi a municipiului Târgu Jiu.
Prefectul județului Gorj a avut o întâlnire cu reprezentanții Primăriei municipiului Târgu Jiu, cu administratorii depozitului ecologic din Târgu Jiu, dar și cetățeni din zona afectată de mirosul insuportabil. Tema discuției a fost rezolvarea problemei mirosului insuportabil dejagat de groapa de gunoi.
Dacă termenul dat de Polaris, respectiv 11 luni, nu va fi respectat, prefectul județului susține că ar putea dispune închiderea depozitului ecologic.
Prefectul județului Gorj a mai anunțat că lucrările vor fi monitorizate în permanență și că se vor face controale pentru a se verifica dacă Polaris respectă ce a promis.


