Ambulanțele casate scoase de nenumărate ori la licitație de către Serviciul Județean de Ambulanță Gorj vor ajunge, până la urmă, în custodia primăriilor. Asta pentru că mașinile vor fi acordate în mod gratuit și vor fi folosite tot pentru transportul bolnavilor. Mulți dintre primari au intrat, deja, în posesia ambulanțelor.
Primarii gorjeni care au primit sau urmează să primească gratuit autospecialele casate ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj au decis deja pentru ce le vor folosi. Edilii șefi se gândesc să folosească ambulanțele pentru transportul bolnavilor către centrele de permanență, sau pentru îngrijirea acestora la domiciliu. Primarul orașului Țicleni, Radu Constantin, își dorește o asemenea mașină.
O ambulanță casată a ajuns și la Primăria comunei Runcu, iar edilul șef Adi Cîmpeanu vrea s-o introducă tot în circuitul sanitar. Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Dan Vâlceanu, a afirmat că, pentru ca o primărie să poată intra în posesia unei ambulanțe casate, trebuie să primească avizul Ministerului Sănătății.


