Amenzi pe banda rulanta

- Advertisement -

Amenzi pe bandă rulantă pentru cei care nu respectă măsurile impuse în starea de alertă. Peste 1.700 de gorjeni, 150 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 250 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement au fost verificate de echipele mixte de control și au fost date și amenzi. Au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 33.000 de lei. Polițiștii reamintesc că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor. Se interzice organizarea sau participarea la orice fel de petrecere. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Articole recente