Parcometrul din Piata Centrala, defect

- Advertisement -

Parcometrul din Piața Central, nefuncțional de câteva saptămâni! Primarul Marcel Romanescu spune că de vină este societatea care s-a ocupat cu instalarea acelor aparate. Edilul spune că firma a fost notificată deja, iar dacă problemele nu vor fi rezolvate, societatea va fi acționată în judecată. Gorjenii sunt revoltați de această situație și spun că s-au săturat.
Nu este pentru prima dată când parcometrul din Piața Centrală nu mai funcționează, iar cei care parchează acolo sunt obligați să ia bilet de la salariații care prestează pe bază de chitanțier. Primarul Marcel Romanescu recunoaște că sunt probleme. Mai mult decât atât, edilul a declarat că a notificat firma care s-a ocupat cu instalarea acelor aparate pentru a remedia cât mai repede această problemă.
Oamenii spun că s-au săturat de această situație.
Cele două parcări din zona Pieţei Centrale a municipiului Târgu Jiu funcţionează din aprilie, anul trecut, cu un nou sistem de taxare cu barieră. În luna noiembrie a anului trecut, sistemul de taxare de la parcarea din Piața Centrală din municipiul Târgu Jiu a fost scos din funcțiune pentru câteva zile, în urma unui incendiu care s-a produs în cabina în care se afla un tablou electric și o parte din aparatură.

Articole recente