Un pacient cu COVID 19 a fugit din spital

- Advertisement -

A fost alertă în Drobeta Turnu Severin după ce un pacient infectat cu SARS-COV2 a încercat să fugă din spital. Bărbatul a părăsit secția, a ieșit pe stradă și a fost găsit de polițiști câteva zeci de minute mai târziu. Asistenții medicali s-au luptat în stradă să îl imobilizeze pe bărbat care a fost, într-un final, internat. Acum, pacientul fugar s-a ales cu dosar penal.
Pe imagini, se vede clar cum pacientul este cărat de cadrele medicale, spre spital. Bărbatul fusese confirmat cu noul coronavirus și se afla în stare destul de gravă. Pacientul fugar a fost adus în spital, după ce cadrele medicale au solicitat sprijinul poliției, iar medicii l-au reinternat pe bărbat.
Polițiștii au întocmit acum un dosar penal pe numele bărbatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Articole recente