S-au trezit cu Poliţia în club

- Advertisement -

Joc de rummy, întrerupt de poliţişti! Pensionarii care au venit, în această dimineaţă, la Clubul Persoanelor de Vârsta de a III-a de pe strada Olteniţei, din Târgu-Jiu, s-au trezit cu oamenii legii la uşă. Din fericire, aceştia au venit doar să le ofere sfaturi pentru a nu deveni victimele infractorilor. Evenimentul a marcat „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

După ce ieri şi-au deschise porţile pentru copii, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Gorj au mers astăzi la  Clubul Persoanelor de Vârsta de a III-a de pe strada Olteniţei, din Târgu-Jiu. Pensionarii jucau rummy în momentul în care poliţiştii au intrat în clădire.

Au aflat însă imediat care a fost scopul vizitei.

S-a vorbit şi despre metoda „Accidentul”, din ce în ce mai folosită de infractori.

Mâine, de la ora 15.00,  vor fi desfăşurate activităţi sportive în centrul municipiului Târgu-Jiu, sub sloganul „Nu delincvenţei ! Sportul, o alternativă !”.

Articole recente