Veniturile medicilor, reduse

- Advertisement -

Managerii spitalelor vor trebui, de acum încolo, să fie mai atenți la cheltuielile cu salariile angajaților. La o întâlnire pe care președinții Caselor de Sănătate au avut-o cu ministrul Sănătății, s-a discutat despre salarizare din sistemul medical. Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Bondoc, a declarat că managerii vor trebui să schimbe balanța, astfel încât să nu mai existe situații în care 90% din buget să fie cheltuieli de personal.

Media lunară cu cheltuielile de personal la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu se ridică la peste 3.500.000 de lei. Asta înseamnă peste 90% din bugetul alocat unității spitalicești. Aceeași situație se întâlnește și la alte unități spitalicești din Gorj, iar situația nu mai poate continua așa, susține directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Bondoc.

10%! Atât mai rămâne în aceste condiții manegerilor pentru a cumpăra medicamente și pentru a plăti utilitățile. Mult prea puțin, consideră membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic.

Spitalul de Urgență Târgu Jiu a rămas fără anestezice la finele săptămânii trecute, fapt care a condus la crearea unei stări de conflict între adrele didactice.

Articole recente