Managerul privat al Spitalului Județean Târgu Jiu a impus legea tăcerii. Jurnaliștii au interzis la informațiile din spital. Totul se petrece în spatele ușilor închise, fără că cetățenii să aibă posibilitatea să fie informații în legătură cu activitatea instituției care ar trebui să se ocupe de sănătatea lor. Cristian Vlădoianu, cel care ocupă funcția de manager privat, se comportă ca și când ar fi pe propria moșie. Acesta nu are timp să stea de vorbă cu jurnaliștii și nu a desemnat nici măcar o persoană care să se ocupere de relațiile cu presa, cu toate că scandalurile de la spital se țin lanț.
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu funcționează după regulile unei organizații secrete. Nimeni nu vrea să ofere vreo informație legată de activitatea spitalului, asta deși acuzațiile de malpraxis și lipsa de medicamente absolut necesare lasă multe semne de întrebare cu privire la competențele managerului Cristian Vlădoianu.
Lipsa de transparența din unitatea care este răspunzătoarea de sănătatea gorjenilor este pur și simplu revoltătoare. Mangerul nu vrea să ofere nicio informație și găsește scuze lamentabile.
În urma scandalului cu privire la lipsa de medicamente pentru efectuarea anestezie au apărut informații cu privire la schimbarea din funcție a directorului medical, Cristina Căliman. Nici despre acest lucru, managerul nu are de făcut nicio declarație.
Activitatea spitalului în urma instalării managementului privat nu s-a schimbat. Asta o demonstrează acuzațiile de malpraxis și scandalurile, care afectează imaginea unității spitalicești. La toate acestea se adaugă și comportamentul managerului Cristian Vlădoianu, care plasează spitalul într-un con de umbră, astfel încât gorjenii sunt văduviți de informații cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii cu care contribuie la asigurările de sănătate.


