Vase de ceramică vechi de peste 3.500 de ani. Asta este ultima descoperire făcută de arheologi în șantierul deschis lângă DN 66, chiar lângă Castrul Roman. Vasele au fost ridicate și depozitate în laboratorul Muzeului Județean ,,Alexandru Ștefulescu“ Gorj, pentru a fi restaurate. Ulterior, piesele cu valoare istorică vor fi expuse la Muzeul Județean Gorj.
Săpăturile arheologice de pe DN 66 s-au încheiat zilele trecute. În urma cercetărilor au fost descoperite obiecte cu o importanță istorică deosebită. În rezervația arheologică de epocă romană au fost descoperite drumuri romane, monede, dar și alte indicii care demonstrează că acolo, cândva, au existat locuințe romane. În zona Curtișoara, arheologii au descoperit locuințe din epoca bronzului târziu, fragmente ceramice ce datează de acum 3.500 de ani, vase întregi și întregibile.
Ultimele descoperiri făcute în zonă au fost duse în laborator pentru a fi restaurate, urmând să fie expuse, apoi, la loc de cinste, în secțiile de istorie ale Muzeului Județean ,,Alexandru Ștefulescu“ Gorj.


