Veste bună pentru mii de târgujieni. În depozitul Direcției Publice de Protecție Socială au ajuns, ieri, alte cinci alimente. Este vorba despre făină albă, mălai, roșii în bulion, zahăr și zacuscă.
Până în prezent, puțin peste 100 de târgujieni și-au ridicat aceste alimente.
Târgujienii au stat, azi dimineață, la „coada umilinței”, așa cum au numit-o, pentru a-și ridica alimentele .
Nemulțumiri au existat ca de fiecare dată.
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au anunţat că peste 40.000 de gorjeni vor primi, în 2013, pachete cu produse distribuite în cadrul „Planului anual European de furnizare Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor Defavorizate”. Este vorba de persoane cu handicap, beneficiar de ajutor social, șomerii și pensionarii cu venituri reduse.


