Pandurii hi-tech

- Advertisement -

Pandurii își urmăresc adversarii din grupele Europa League din fața calculatorului. Cristi Pustai este abonat la un sistem modern de monitorizare a rivalelor din Europa. Și Mircea Lucescu va fi solicitat să ofere date despre Dnepr.

Club prea mic, Pandurii nu a trimis nici un reprezentant să monitorizeze primul adversar din grupele Europa League: Dnepr.

Pandurii vor cere referințe despre Dnepr și de la Mircea Lucescu. Il Luce a pierdut în acest sezon în fața adversarei pandurilor, Dnepr care se află pe locul 2 în Ucraina peste forțele Sahtior și Dinamo Kiev.

Gorjenii îşi spionează adversarii din grupe cu unul dintre cele mai moderne sisteme de scouting din lume. Prin acest sistem de monitorizare, Pustai poate urmări orice meci dorește din Europa sau America de Sud.

Pandurii și-au început aventura europeană, în iulie, la Tallin. În două luni, oltenii au parcurs peste 15.000 de kilometri. În grupe, pe panduri îi mai așteaptă încă 14.200 km.

Echipa din Târgu Jiu joacă și meciurile de acasă în deplasare, la Cluj, iar în deplasare vor fi obligați să facă deplasări în Portugalia, Italia și Ucraina.

Articole recente