Liderii politici de la nivelul județului Gorj aprobă decizia finală, luată, ieri, în Camera Deputatilor, de reducere a pragului electoral pentru validarea referendumului, de la 50 la 30%. În acest fel, nu se vor aduce prejudicii populației și voinței oamenilor, consideră politicienii.
După ce a trecut de Senatul României, ieri și Camera Deputaților și-a dat avizul pentru legea privind reducerea pragului electoral. Senatorul Dian Popescu consideră că era necesară reducerea pragului, deoarece interesul populației pentru procesul electoral este în continuă scădere, iar din această cauză există riscul ca referendumurile care vor urma să nu fie valide, la fel ca cel de demitere a președintelui, de anul trecut.
Necesitatea scăderii pragului o vede și Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, care consideră că nu se pune problema să fie ignorată voința poporului.
Opoziția a atacat la Curtea Constitutionala legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituțional în masura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.


