Gazonul stadionului din localitatea Peștișani, construit de firma senatorului Dian Popescu, a ajuns loc de pășunat pentru cai. Reprezentanții Primăriei Peștișani susțin că, până acum, s-au cheltuit patru miliarde de lei vechi pentru construirea stadionului.
O adevărată herghelie păștea liniștită, zilele trecute, chiar pe gazonul stadionul de la marginea localității Peștișani, în care s-au investit miliarde de lei. Lucrările au fost realizate de firma senatorului liberal, Dian Popescu, președintele organizației județene a PNL, dar nu au fost finalizate.Caii au avut parte de un adevărat festin, având în vedere că s-au cheltuit sume importante de bani pentru amenajarea gazonului.
Din păcate, lucrările la stadion sunt abandonate. Mai mult decât atât, nimeni nu asigură paza acestei investiții, unde se mai găsesc depozitate materiale de construcții, astfel încât hoții s-ar putea înfrupta. Investiția ar fi trebuit finalizată în urmă cu mai mult de trei ani. Licitația a fost câștigată în anul 2008 de societatea liberalului Dian Popescu. Valoarea contractului încheiat s-a ridicat la 5,4 miliarde de lei, din care Primăria Peștișani a achitat un avans de un miliard și jumătate de lei, pentru începerea lucrărilor. Cu toate acestea, trei ani de zile, începerea lucrărilor a trenat.
Oamenii legii s-au sesizat în legătură cu lucrările la stadionul de la Peștișani, dar și cu alte investiții din comuna Peștișani. Anchetatorii au constatat că patronii firmei Maserati, Dian și fratele său, Titu, au folosit banii primiți sub formă de avans în alte scopuri, deși au motivat că au achiziționat materiale. În dosarul penal au fost trimiși în judecată șase inculpați printre care și primarul comunei Peștișani, Florin Pavel. Aceștia sunt acuzați de fals, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și luare de mită. Procesul se desfășoară în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a calității de parlamentar a lui Dian Popescu.


