Este anchetă la Stâna Ștefanu de pe Transalpina, după ce aceasta a ars și s-a făcut scrum. Proprietara, Băcița Mărioara, a mers cu anchetatorii la fața locului. Oamenii legii au căutat indicii care să conducă la modul de incendiere și la autorii acestei fapte. Cu sufletul rănit că și-a văzut afacerea distrusă, Băcița Mărioara a declarat că are încredere că se va afla adevărul în legătură cu ceea ce s-a întâmplat și cine a fost cel care i-a distrus celebra stână.
Mai mulți pompieri și polițiști au ajuns ieri la Stâna Ștefanu de pe Transalpina pentru a efectua cercetări în vederea identificării cauzelor care au dus la producerea incendiului sau a autorilor care au pus foc intenționat.
Proprietara Stânei Ștefanu a povestit că ceea ce s-a întâmplat a fost o tragedie pentru ea. Cu toate acestea, este determinată să reclădească stâna.
Stâna Ștefanu de pe Transalpina, s-a făcut scrum după ce a fost mistuită de un incendiu. Cea care a făcut nefericita descoperire a fost chiar proprietara stânei, Băcița Mărioara Babu. Stâna Ștefanu a devenit foarte cunoscută în rândul turiștilor, care erau întâmpinați de măgăruși chiar pe Drumul Regelui, de câinii ciobănești foarte blânzi, de cojoacele ciobănești și de un muzeu cu obiecte și veștminte tradiționale.
Ancheta pe Transalpina
- Advertisement -


