Aproape 100 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au fost confirmați cu Covid 19 în ultima perioadă. Ion Rușeț, consilierul președintelui Directoratului CE Oltenia, a declarat, că situația privind infectările cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul companiei energetice, este una cel puțin ,,delicată”. Jumătate dintre cei infectați sunt la spital.
Săptămâna trecută, 45 de angajați ai societății eraudepistați pozitiv și erau internați în spitale, iar alți 46 se aflau în carantină la domiciliu. Deși Directoratul CEO a implementat unele măsuri privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, în cazul în care rata de infectare va depăși 1% din numărul total de angajați, se va institui un nou plan de acțiune.


