Probleme la UATAA Motru! Este nevoie de bani pentru ca uzina de agent termic să își poată desfășura activitatea în următoarea perioadă. Primarul Cosmin Morega a declarat că UATAA Motru a cerut la rectificarea bugetară nu mai puțin de 96 de miliarde de lei pentru a trece perioada de iarnă, fără acești bani fiind imposibil ca uzina să asigure agent termic în continuare.
Cosmin Morega a declarat că la UATAA Motru se așteaptă bani de la Guvern pentru a reuși să se procure cărbunele și păcura de care societatea are nevoie în perioada de iarnă. Totodată, uzina are nevoie de bani pentru a-și plăti celelalte datorii pe care le are către bugetul de stat.


