Doliu în lumea medicală! Virusul SARS-COV2 face, din nou, victime în rândul cadrelor medicale. Zilnic, la nivel național, tot mai mulți medici sunt confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus. Din păcate, nu toți supraviețuiesc în lupta cu acest virus. Este și cazul unei asistente medicale din Slatina. Ea a fost infectată cu SARS-COV2, iar starea ei de sănătate s-a agravat treptat. Ea a decedat pe patul de spital, în secția de ATI.
Asistenta, în vârstă de 47 de ani, se afla internată pe secția de ATI a spitalului din Caracal de aproximativ două săptămâni. A fost transferată de la spitalul din Balș, la Caracal fiind locuri disponibile la ATI. Femeia nu avea alte boli, însă infecția cu noul coronavirus i-a fost fatală.


