Descinderi la o nunta cu sute de persoane

- Advertisement -

Descinderi la o nuntă cu 200 de persoane! Mascații au intrat în forță peste nuntași după ce localnicii au sunat la 112. Polițiștii, însoțiți de luptătorii de la trupele speciale au descins la locul evenimentului și au oprit petrecerea.

Autoritățile au fost alertate prin 112 despre faptul că la un restaurant din municipiul Slatina se desfăşoară un eveniment şi este deranjată liniştitea publică.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a efectua verificări. Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală, reprezentanţii autorităţilor au dispus suspendarea evenimentului”, a transmis IPJ Olt.
În urma cercetărilor, polițiștii au precizat că vor sancționa contravențional organizatorii petrecerii.

Articole recente