Seful Ocolului Silvic Tismana si alti 6 salariati retinuti!

- Advertisement -

Luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată. Acestea sunt infracțiunile pentru care sunt cercetați de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, 7 angajați de la Ocolul Silvic Peștișani și Ocolul Silvic Tismana.
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au efectuat, la jumătatea lunii trecute, 17 percheziții, pe raza localităților Tismana și Peștișani, la sediile a trei ocoale silvice, cinci agenți economici și 9 locuințe, aparținând unor persoane fizice. O jumătate de lună mai târziu s-au făcut primele rețineri.

Descinderile în cauză au avut loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul exploatării și comercializării materialului lemnos. În cursul acestei zile, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui număr de şapte persoane, suspecte de săvârşirea mai multor infracțiuni, unul dintre cel reținut fiind chiar șeful Ocolului Silvic Tismana. Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.
În această cauză, care este una complexă, au fost efectuate de către organele de anchetă în perioada anterioară, per total, 22 de percheziţii domiciliare.

Articole recente